Ucraina: trei luni de agresiune rusă | Ioan Stanomir

0
328

Oraşele bombardate şi gropile comune sunt efigia acestor trei luni de război purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, Şi nu este nevoie de un simţ special al clarităţii morale pentru a înţelege că barbaria sovietică renaşte, spre a bântui continentul. Forţa armată este mobilizată pentru a nimici voinţa de independenţă a unui popor şi pentru a reafirma vocaţia imperială a unui stat ce priveşte cu nostalgie la epoca în care flamura roşie plutea asupra întregii Europe centrale şi de est.

Cele trei luni de război au retrezit memoria adormită a unei Europe răsăritene ce cunoaşte prea bine umanismul eliberatorilor ruşi. Ororile de acum nu sunt decât ecoul ororilor de acum şaptezeci de ani. Brutalitatea armatei ruse o prelungeşte, dialectic, pe aceea a Armatei Roşii. Doctrina de luptă este aceeaşi: indiferenţa faţă de viaţa umană şi dezlănţuirea instinctelor de pradă şi de crimă ale celor care servesc sub arme. Federaţia Rusă rafinează tactica aplicată în Afganistan, Cecenia şi Siria: distrugerea este singura formă de imaginaţie militară a oficialilor ruşi. Linia de separere dintre civili şi combatanţi este abolită, deliberat. Este reţeta terorii ce are ca scop transformarea războiului într-un pretext pentru genocid şi crime împotriva umanităţii.

mai mult la   /www.contributors.ro/

Lasă un răspuns