Incident grav în Polonia: Explozie cu doi morți într-un oraș aflat la graniță cu Ucraina / Oficial american de securitate susține că două rachete rusești au explodat / Rusia respinge acuzațiile drept ”o provocare” / Premierul polonez a convocat de urgență Comitetul de Securitate

0
220

Două rachete au căzut pe teritoriul Poloniei, a informat postul de radio local ZET, citând surse neoficiale. Presa susține că incidentul a avut loc în zona satului Przewoduv din Voievodatul Lublin, la granița cu Ucraina. AP și Washington Post au citat un înalt oficial american din domeniul securității, care a spus că e vorba de rachete rusești. Rachetele au lovit uscătorul de cereale. Potrivit datelor preliminare, două persoane au murit. Poliția și armata sunt la fața locului. De asemenea, se raportează că avioanele de luptă au fost ridicate spre cer de pe aerodromul de lângă orașul Tomaszow. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a convocat o reuniune a Comitetului pentru Securitate al Consiliului de Miniștri, după ce a raportat incidentul. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Petr Muller, a promis că toate datele prezentate la ședință, „dacă este posibil, vor fi prezentate cât mai larg posibil opiniei publice”. El a cerut, de asemenea, să nu publice informații neconfirmate.

Ora 21.20: Premierul ungar Viktor Orban a convocat marți o reuniune a Consiliului de Apărare al țării după ce fluxurile de petrol rusesc au fost oprite pe conducta Drujba via Ucraina și după ce o rachetă rusească rătăcită a aterizat în Polonia, a relatat serviciul de știri de stat MTI, citându-l pe purtătorul de cuvânt al premierului. Întâlnirea a început la biroul premierului din Budapesta la ora locală 20.00, a precizat MTI, citându-l pe purtătorul de cuvânt al lui Orban, Bertalan Havasi.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat pe Twitter:

”România este pe deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru Polonia ca urmare a veștilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. #WeAreNATO”

BREAKING Incident grav în Polonia: Explozie cu doi morți într-un oraș aflat la graniță cu Ucraina / Oficial american de securitate susține că două rachete rusești au explodat / Rusia respinge acuzațiile drept ”o provocare” / Premierul polonez a convocat de urgență Comitetul de Securitate

Lasă un răspuns